CNAS rămâne autonomă, conform formulei convenite cu UDMR, astfel că această structură va fi în continuare ordonator de credite, iar şeful său va fi numit de către premier, dar se recunoaşte autoritatea ministrului Sănătăţii în aplicarea politicilor publice, a declarat Sever Voinescu pentru Mediafax. [...more]
Moneda naţională s-a apreciat în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, ca urmare a revenirii burselor pe plus şi a valutelor din regiune, iar BNR a anunţat un curs de referinţă cu 0,97 bani mai mic, de 4,2609 lei/euro. [...more]
Restaurantul McDonald’s din Dristor conduce în topul restaurantelor cu cele mai mari încasări din Bucureşti, având vânzări de 4-5 mil. euro pe an, arată o analiză a ZF. Acesta este urmat în top de Caru' cu Bere şi restaurantul Ikea, amândouă cu vânzări apropiate celor ale McDonald's Dristor şi de circa cinci ori mai mari decât cele ale unui restaurant obişnuit. [...more]
Piaţa neagră a ţigaretelor a crescut la 15,7% în luna iulie, find cu 3,9% mai mare decât valoarea înregistrată în luna mai, potrivit informaţiilor furnizate de compania de cercetare de piaţă Novel. [...more]
Premierul Marii Britanii a descris violenţele din ultima săptămână drept un semnal de trezire a ţării, declarând că miniştrii săi se vor asigura ca de acum încolo politicile economice să răspundă unei "Marii Britanii scindate". [...more]
Bursa de la Frankfurt, cea mai puternică din Europa, punea punct joia trecută unei serii de 11 şedinţe în scădere, după anunţul unei stabilite întâlniri, la Paris, între cancelarul germen Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy. [...more]
„Un motor oprit e mai greu de pornit decât un motor care a mers mai încet“ sau cine a făcut concedieri, a tăiat salarii sau bugete de recrutare şi instruire în perioade economice dificile îşi revine mai greu atunci când va ieşi din criză, aceasta este lecţia învăţată de un director de HR dintr-o multinaţională cu peste 900 de angajaţi după evenimentele din ultimii trei ani. Adaptaţi bugetele în funcţie de nevoile imediate, încurajaţi angajaţii mai mult decât să-i criticaţi, implicaţi-i în diverse proiecte pe cei pe care nu-i puteţi promova, încercaţi să faceţi cåt mai puţine concedieri şi nu tăiaţi salariile - acestea ar fi sfaturile pe care oamenii din domeniul resurselor umane le dau angajatorilor care s-ar putea confrunta cu o nouă perioadă de scădere economică [...more]